Press "Enter" to skip to content

Constantin Enceanu, despre DIVORȚ: „NU am să o IERT toată viața”

Constantin Enceanu a vorbit despre carieră și despre viața personală. De ce a vrut să divorțeze.

Constantin Enceanu a făcut dezvăluiri despre cariera sa, dar și despre viața personală. Acesta a povestit despre momentul în care a vrut să se lase de muzică, dar și despre soție și de ce nu o poate ierta nici astăzi.

„Am avut și dezamăgiri. Am fost la un festival și am crezut că voi lua premiul cel mare, dar l-am pe cel de popularitate. Am vrut să mă las de cântat în momentul ăla. Am zis că nu se poate așa ceva! Am fost pe punctul de a renunța, dar soția a fost cea care mi-a spus stai așa, că nu-i așa și o să iasă soarele și pe strada ta. A trecut cam un an de zile până mi-am revenit”, a declarat Constantin Enceanu, pentru Antena Stars.

Constantin Enceanu, despre soția sa

„Eu și soția mea sunt de modă veche. Sunt o mulțime de lucruri care duc la certuri, nu are cum să fie totul bine într-o relație. De foarte, foarte multe ori eu am cedat primul. Soția mea e egoistă! Știe, ne cunoaștem foarte bine. Ne cunoaștem din priviri. Cei tineri trec repede la divorț dacă sunt certuri, dar la noi nu e așa. Spre exemplu, nu a vrut să-mi facă al doilea copil. Nu am să o iert toată viața, i-am spus asta! Am vrut să divorțez. Nu a vrut!

M-am liniștit atunci când fiica mea, Cătălina, mi-a făcut 2 nepoți. Eu îmi doream viața de familie cu cel puțin doi copii, îmi plac copiii, îi iubesc foarte mult și voiam să văd casa plină. Cătălina m-a înțeles, a văzut că e greu să fii singură la părinți și mi-a făcut doi nepoți frumoși. Atunci m-am liniștit, simt că am întinerit”, a completat el.
Sursa dcnews.ro